Prin acţiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr. (...), reclamanta E.F. a chemat-o în judecată pe pârâta AGENŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ H, solicitând anularea dispoziţiei nr. 24/21.01.2008 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 2.730 lei, reprezentând primă de instalare.
În motivarea acţiunii sale reclamanta arată că în mod nejustificat pârâta i-a respins cererea de acordarea a primei de instalare, deoarece îndeplineşte cerinţele legale în acest sens. În drept se invocă art. 75 din Legea nr. 76/2002.
Prin întâmpinarea depusă în cauză de pârâtă se solicită respingerea acţiunii cu motivarea că reclamanta a solicitat prima de instalare după 7 luni de la data angajării şi că schimbarea domiciliului trebuia să intervină într-un termen rezonabil de la data angajării, care să denote strânsa legătură între ocuparea locului de muncă şi schimbarea domiciliului.
Prin sentinţa civilă nr. 895/05.06.2008 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în cauză s-a admis acţiunea formulată de reclamanta E.F. în contradictoriu cu pârâta A.J.O.F.M. H şi în consecinţă.
S-a anulat dispoziţia nr. 24/21.01.2008 emisă de conducerea pârâtei şi a fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei o primă de instalare egală cu nivelul a 7 salarii minime brute pe ţară în vigoare la data instalării.
Pentru a hotărî, astfel, tribunalul a reţinut, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că reclamanta este îndreptăţită la plata dreptului pretins şi că textul de lege nu distinge, în a condiţiona acordarea primei de instalare de o anumită distanţă între localităţii şi nici de a fi solicitat imediat după încadrarea în muncă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs pârâta A.J.O.F.M H solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii intimatei.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată că instanţa de fond nu analizat argumentele sale şi a interpretat restrictiv legea, fără a observa intenţia legiuitorului în sensul că schimbarea de domiciliu trebuie să urmeze logic şi cronologic hotărârii de a accepta un loc de muncă în altă localitate; ori în speţă arată recurenta, coroborând perioada de peste 7 luni în care reclamanta a făcut naveta între T. şi S.M, cu distanţa foarte mică de aproximativ 5 Km între cele două localităţii, s-a apreciat la data emiterii deciziei că nu ocuparea unui loc de muncă în localitatea Rapolt a fost determinată pentru schimbarea domiciliului reclamantei.
Intimata K.F. nu a depus întâmpinare în această fază procesuală.
Curtea, analizând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate cît şi din oficiu conform cerinţelor art. 304¹ C. proc. civ. în limitele statuate de art. 306 alin. (2) C. proc. civ. reţine următoarele:
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 75 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă: „persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizaţie de şomaj se încadrează potrivit legii, într-o altă localitate şi, că urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul primesc o indemnizaţie de instalare, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, egală cu nivelul a 7 salarii minime brute pe ţară în vigoare la data instalării”.
Din conţinutul acestui text de lege reies foarte clar condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana care solicită un atare drept, respectiv: să se încadreze în perioada în care beneficiază de indemnizaţia de şomaj, într-o altă localitate şi să-şi schimbe domiciliul urmare acestui fapt.
În speţă, aceste condiţii au fost pe deplin îndeplinite de intimata reclamantă, respectiv în perioada 01.11.2006-01.11.2007 beneficia de indemnizaţia de şomaj, în această perioadă la data de 01.05.2007 s-a angajat la Sc Euro M.D.T. sediul în com. Raportul M, jud. H (copie contract individual de muncă nr. 1/2007, înregistrat la I.T.M. sub nr. 7603/16.05.2007 – fila 4,5) şi că urmare acestui fapt şi-a schimbat domiciliul în această localitate(copie carte de identitate – fila 6).
Aşa cum justificat a reţinut şi instanţa de fond, textul de lege nu condiţionează acordarea acestui drept de o anumită distanţa între localităţii (aşa cum este cazul la acordarea primei de încadrare reglementată de articolul de lege precedent, respectiv art. 74), iar cu privire la termenul de solicitare acestui drept, legiuitorul este imperativ în conţinutul art. 30 alin. (6) din H.G. nr. 934/10.06.2004 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicarea a Legii nr. 76/2002 în care stabileşte expres că: „drepturile prevăzute la art. 74 sau art. 75 din Legea nr. 76/2002 se solicită în termen de maxim 12 luni de la data încadrării în muncă”.
Faptul că reclamanta a solicitat indemnizaţia de instalare în termen de 7 luni de la angajare, nu poate conduce la concluzia invocată de recurentă, vizând lipsa unui termen rezonabil, atâta timp cât cererea sa s-a încadrat în termenul legal sus enunţat, considerat că atare de legiuitor că fiind rezonabil.
Faţă de cele ce preced, Curtea, constatând că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică, nefiind incident niciunul din motivele de casare sau modificare a hotărârii expres prevăzute în art. 304 punct.1-9 C. proc. civ., în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul cu care a fost învestită de pârâtă.
