s Costel Gîlcă - Drept social - Dreptul muncii - Dreptul securității sociale

Litigii de muncă. Contestaţie decizie concediere. Recurs. Tardivitatea emiterii deciziei de sancţionare disciplinară prin desfacerea contractului de muncă

Tematică: Contestatie decizie concediere

Dispoziţiile art. 61 lit. a) din Codul Muncii, care prevede că angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern trebuiesc analizate în corelaţie cu art. 268 din Codul Muncii. Or, prin alin. (1) al acestui articol, legiuitorul a prevăzut că angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai mult de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
(Curtea de Apel Suceava, Secţia Conflice de Munca şi Asigurari Sociale, Decizia nr. 296 din 18 martie 2008, www.jurisprudenta.org)

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava, înregistrată sub nr. 6088/86 din 8.10.2007, reclamanta D.H. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu intimata S.C. F.J. S.A. B, să se dispună anularea deciziei nr. 30 din 5.09.2007, reîncadrarea în funcţia deţinută anterior, plata drepturilor salariale egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, conform art. 78 din Codul Muncii şi plata cheltuielilor de judecată aferente.
Motivând contestaţia, s-a arătat că a fost salariata societăţii intimate în funcţia de lucrător comercial, iar prin decizia contestată i s-a desfăcut contractul de muncă pentru săvârşirea unor abateri disciplinare, respectiv părăsirea locului de muncă, în timpul programului, fără aprobarea şefului direct şi defăimarea şi calomnierea societăţii prin aducerea de injurii.
A susţinut că nu se face vinovată de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa întrucât, în ziua de 19.07.2007, fiind o zi caniculară la locul de muncă, şi-a anunţat telefonic şeful la ora 16.30 că merge acasă să facă un duş, după care a revenit la punctul de lucru la ora 17.00.
În legătură cu cea de-a doua faptă, a arătat că nu a adus niciun fel de injurii şefului direct sau societăţii şi că nu i s-a adus la cunoştinţă conţinutul referatului nr. 74/23.07.2007. A mai arătat că sancţiunea disciplinară a desfacerii contractului de muncă s-a dispus în perioada cât era în concediu medical şi de care conducerea societăţii avea cunoştinţă.
Societatea intimată, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea contestaţiei, susţinând legalitatea măsurii dispuse pentru abaterile disciplinare săvârşite, faptul că aceste fapte au fost săvârşite în mod repetat, la data de 22 februarie 2007, reclamantei fiindu-i întocmit un avertisment scris pe motiv de insubordonare şi nerespectare a programului de lucru.
Tribunalul Suceava, prin sentinţa civilă nr. 1448 din 5.12.2007, a dispus următoarele:
- a admis contestaţia având ca obiect „conflict de drepturi” privind pe reclamanta D.H. în contradictoriu cu pârâta S.C. F.J. S.A. B;
- a dispus anularea deciziei nr. 30/5.09.2007, emisă de intimată, prin reprezentanţii legali;
- a obligat intimata să-i plătească contestatoarei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea, în calitate de salariată;
- a dispus reîncadrarea contestatoarei în funcţia avută anterior;
- a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava a reţinut că reclamanta a fost angajata societăţii pârâte în funcţia de lucrător comercial, dar prin decizia nr. 30 din 5.09.2007, angajatorul a dispus desfacerea contractului individual de muncă, conform art. 61 lit. a) din Codul Muncii, reţinând săvârşirea unor abateri de la disciplina muncii, constând în părăsirea locului de muncă în timpul programului de lucru, fără aprobarea şefului direct şi defăimarea şi calomnierea directă şi indirectă a societăţii prin aducerea de injurii atât a şefului direct, cât şi societăţii, de faţă cu terţe persoane.
Raportat la certificatul de concediu medical existent la fila 13 dosar, instanţa de fond a reţinut că la data de 5.09.2007, reclamanta se afla în concediu medical, contrar dispoziţiilor art. 60 alin. (1) din Codul Muncii, conform căruia, concedierea nu poate fi dispusă pe durata incapacităţii temporare de muncă, raporturile de muncă fiind suspendate de drept.
Drept consecinţă, a fost admisă contestaţia, dispunându-se repunerea părţilor în situaţia anterioară, cu plata drepturilor salariale, conform art. 78 alin. (1) şi (2) din Codul Muncii.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs societatea intimată, criticând-o pentru nelegalitate, susţinând că în mod nelegal a fost admisă contestaţia, întrucât reclamanta doar a afirmat că este în concediu medical, dar nu a făcut dovada înştiinţării societăţii. Totodată, a susţinut că în mod greşit, după închiderea dezbaterilor, au fost depuse înscrisuri la dosar, pe care instanţa nu le-a pus în discuţia părţilor, impunându-se admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea fondului.
Recursul, nemotivat în drept, dar care poate fi încadrat în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat, pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor existente la dosarul cauzei, se constată că reclamanta D.H. a fost angajata societăţii intimate în funcţia de lucrător comercial, conform contractului individual de muncă nr. 5390 din 5.09.2007, dar prin decizia contestată nr. 30 din 5.09.2007 s-a desfăcut disciplinar raporturile de muncă începând cu data de 6.09.2007, invocându-se ca temei legal dispoziţiile art. 61 lit. a) din Codul Muncii, pentru abaterile disciplinare constând în părăsirea locului de muncă în timpul programului, fără aprobarea şefului direct, precum şi defăimarea şi calomnierea directă şi indirectă a societăţii, prin aducerea de injurii atât şefului direct, cât şi societăţii, cu menţiunea că anterior, la data de 22.02.2006 a mai fost sancţionată cu avertisment scris.
Deşi în cuprinsul deciziei nu se specifică dată săvârşirii abaterilor disciplinare, deşi ar fi trebuit să cuprindă şi acest element, cerinţa de bază a motivării în fapt a deciziei prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, conform art. 268 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii, această situaţie rezultă din documentaţia depusă de unitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 287 din Codul Muncii.
Astfel, prin înştiinţarea înregistrată sub nr. 90 din 20.08.2007 privind convocarea în vederea cercetării disciplinare se face referire la părăsirea locului de muncă la data de 19.07.2007, precum şi aducerea de injurii şefului direct, săvârşită la data de 23.07.2007, abateri reţinute prin referatul înregistrat sub nr. 74 din 23.07.2007 (fila 14 dosar), depus de unitate la fila 40 dosar.
Or, în raport de data sesizării conducerii societăţii, raportul fiind înregistrat sub nr. 74 din 23.07.2007, decizia de desfacere a contractului individual de muncă nr. 30 din 5.09.2007 a fost tardiv emisă, cu depăşirea termenului legal de 30 de zile, stabilit prin art. 268 alin. (1) din Codul Muncii.
Dispoziţiile art. 61 lit. a) din Codul Muncii, care prevede că angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care ţin de persoana salariatului în cazul în care salariatul a săvârşit o abatere gravă sau abateri repetate de la regulile de disciplină stabilite prin contractul individual de muncă, contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern trebuiesc analizate în corelaţie cu art. 268 din Codul Muncii.
Or, prin alin. (1) al acestui articol, legiuitorul a prevăzut că angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai mult de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Termenul de 30 de zile se calculează în conformitate cu dispoziţiile art. 101 alin. (1) C. proc. civ. pe zile libere, de la data la care angajatorul abilitat să aplice sancţiuni disciplinare a luat cunoştinţă despre abaterea săvârşită printr-un act de constatare, cu data certă, iar depăşirea acestui termen atrage prescrierea dreptului angajatorului de a mai aplica sancţiunea disciplinară.
Cum excepţia privind tardivitatea emiterii deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă, ca sancţiune disciplinară a contractului individual de muncă ca sancţiune disciplinară a fost invocată şi prin contestaţia formulată, ea trebuie reţinută în raport de prevederile art. 268 alin. (1) din Codul Muncii, dar şi dispoziţiile art. 137 C. proc. civ.
Faţă de cele reţinute, excepţia de tardivitate fiind o excepţie care face de prisos analiza legalităţii deciziei emise (pentru care în mod corect tribunalul a reţinut că a fost emisă în perioada concediului medical, conform înscrisurilor de la filele 12-13 dosar, pentru care nu s-a solicitat înscrierea în fals), dar şi a fondului cauzei, în raport de motivele de recurs formulate, constatând că nu sunt date motive de nelegalitate sau motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., unitatea recurentă va fi obligată să plătească intimatei suma de 550 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorar avocat.
 

banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner