Reclamantul E.B. a chemat în judecată S.C. E.M I. Industries SA M pentru anularea deciziei nr. 1928/18.07.2007 şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5% reţinută din salariul pentru luna iulie. În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că până la 31.05.2007, în unitate a existat un conflict de interese care a încetat la acea dată prin perfectarea contractului colectiv de muncă. Reclamantul, participant la grevă, a fost învoit pe data de 31.05.2007 pentru a-şi vizita tatăl grav bolnav, fără a se cunoaşte la acel moment posibilitatea încetării grevei şi reluarea lucrului la 01.06.2007.
Deşi a fost asigurat de maistrul care îi era superior ierarhic că urmează a fi învoit, totuşi aceasta nu s-a întâmplat, pentru că directorul diviziei s-a împotrivit. În consecinţă, s-a emis decizia contestată prin care a fost sancţionat cu reducerea salariului cu 5% pe o lună pentru lipsa nejustificată din data de 01.06.2007.
Pe cale de excepţie, s-a invocat prescripţia dreptului angajatorului de a aplica sancţiunea, arătându-se că termenul de 30 de zile prevăzut de art. 268 alin. (1) Codul Muncii s-a împlinit la 02.07.2007, iar decizia a fost emisă la 18.07.207.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că nu există abaterea disciplinară, pe motiv că angajatorul a aplicat sancţiunea fără să ţină cont de împrejurările care au dus la această situaţie.
Intimata a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea, arată că termenul de 30 de zile curge nu de la data săvârşirii faptei, ci de la data când conducerea unităţii a luat cunoştinţă despre săvârşirea abaterii, iar acest lucru s-a întâmplat la 21 iunie 2007, când divizia I.S. Management a fost informată de secţia unde lucra contestatorul despre săvârşirea abaterii.
Pe fondul cauzei, se arată că sancţiunea a fost aplicată în concordanţă cu dispoziţiile Regulamentului de ordine interioară.
Prin sentinţa civilă nr. 1730 din 10 octombrie 2007, Tribunalul Constanţa a admis excepţia prescrierii dreptului angajatorului de a aplica sancţiunea disciplinară invocată de contestator. A admis acţiunea formulată de reclamantul E.B. în contradictoriu cu pârâta S.C. ”E.MI. Industries” S.A., s-a anulat decizia de sancţionare nr. 1928/18.07.2007 şi a fost obligată societatea pârâtă să restituie suma reţinută contestatorului reprezentând 5% din salariul corespunzător lunii iulie.
Impotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta pârâtă care a solicitat casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă având în vedere că s-a reţinut în mod greşit că data la care societatea a luat cunoştinţă de abaterea disciplinara este 5.06.2007.
Instanţa nu a observat că declaraţia reclamantului era înregistrată la societate cu data de 21.06.2007 odată cu raportul trimis de secţie, dovedind ca nu a înţeles mecanismul care funcţionează în unitate în ce priveşte abaterile disciplinare, cu atât mai mult cu cât aceasta are un număr mare de salariaţi.
Prin întâmpinare, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât nu are relevanţă dacă şeful departamentului Resurse Umane a pus rezoluţia pe declaraţie abia în data de 21.06.2007, astfel că aceasta reprezintă “data la care angajatorul a decis sancţionarea”.
Analizând sentinţa recurată în raport de înscrisurile din dosar şi de criticile formulate, Curtea constată că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Decizia de sancţionare a reclamantului este data în 18.07.2007 şi se menţionează că abaterea, absenţa nemotivata din data de 1.06.2007.
Problema pusa în discuţie este legată de data la care conducerea unităţii a luat cunoştintă de abaterea săvârşită la 1.06.2007.
Instanţa de fond s-a raportat la data de 5.06.2007, când reclamantul a motivat în scris absentarea sa de la serviciu şi contesta o eventuala decizie de sancţionare care ar fi putut fi luata de societate.
Or, aceasta cerere nu poarta nicio dovada a înregistrării ei la societate, pentru că instanţa să poată aprecia că de la acea data conducerea unităţi a luat cunoştinţă de abatere.
Potrivit art. 268. Codul Muncii, „Angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei”.
Curtea reţine că data luării la cunoştinţă de către angajator despre săvârşirea abaterii disciplinare nu poate fi decât data înregistrării referatului sau sesizării care priveşte săvârşirea abaterii disciplinare, chiar dacă, ulterior este necesară completarea informaţiilor pe care acesta le conţine.
În cazul inexistenţei unui referat sau a altui act înregistrat, data menţionată poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, fiind un simplu fapt material.
În speţă, reclamantul nu a făcut alte dovezi din care să reiasă ca într-adevăr, conducerea societăţii pârâte a luat cunoştinţă de abatere la data de 5.06.2007. Aşadar, împrejurarea că s-a formulat o cerere de către reclamant fără ca aceasta să fie şi înregistrată, nu poate constitui reper pentru calculul termenului de 30 de zile, iar alte probe concludente, nu s-au făcut în acest sens.
Mai mult decât atât, din statul de plată aferent lunii iunie, nu rezultă vreo reţinere din salariu pentru absenţa din 1.06.2007, pentru a se conchide asupra faptului că societatea era în cunoştinţă de cauza cu privire la abaterea reţinută ulterior în sarcina reclamantului.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că prima instanţă a dat o interpretare greşită actelor din dosar, precum şi dispoziţiilor legale în materie, astfel că se impune aplicarea dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. care atrag casarea sentinţei si trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţa, urmând ca aceasta sa analizeze cererea pe fond.
