s Adăugare comentariu legislație
Sumar:

Ordonanță de urgență a Guvernului 111 din 2010 - privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor

Art. 23

- (1) Fondurile necesare plăţii drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, cheltuielile administrative, precum şi cele de transmitere a drepturilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

(2) Calculul şi plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, inclusiv a contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate, se fac de către Agenţia Naţională pentru Prestaţii Sociale, prin agenţiile teritoriale.

(3) Drepturile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se achită lunar beneficiarului, reprezentantului legal ori mandatarului acestora, împuternicit prin procură, pe bază de mandat poştal sau, după caz, în cont curent personal ori cont de card.

(4) În cazul achitării drepturilor prin mandat poştal, cheltuielile pentru transmiterea drepturilor se stabilesc în condiţiile prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 24/2007 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul social şi al locuinţelor de serviciu, aprobată prin Legea nr. 206/2007.

(5) În cazul achitării drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în cont curent personal sau în cont de card, agenţiile teritoriale efectuează plata prin unităţile bancare pe bază de borderou, cu plata unui comision bancar.

(6) Comisionul bancar prevăzut la alin. (5) nu poate fi mai mare de 0,1% din drepturile achitate şi va fi stabilit, prin negociere, la nivel teritorial între agenţiile teritoriale şi unităţile bancare.

(7) Fondurile pentru achitarea sumelor necesare pentru transmiterea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se suportă din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, din aceleaşi fonduri din care se suportă plata drepturilor.

 

Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!

Vă rugăm să completați formularul de login .