Lege 263 din 2010 - privind sistemul unitar de pensii publice
Art. 65
(1) Pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum și celor care au depășit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.
(2) În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), pentru obţinerea pensiei anticipate parţiale, pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (1), este necesară și realizarea stagiului minim de cotizare în specialitate, prevăzut în anexa nr. 6, și care se află în una dintre următoarele situaţii:
a) sunt trecute în rezervă/au încetat raporturile de serviciu ca urmare a împlinirii limitei de vârstă în grad prevăzute de statutul cadrelor militare/poliţiștilor/funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare sau ca urmare a reorganizării unor unităţi și a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum și pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice și siguranţei naţionale;
b) sunt trecute în rezervă sau direct în retragere/au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară.
(3) La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate parţiale nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a)-c) și g).
(4) Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.
(5) Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei și prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, respectiv Baia Mare, Copșa Mică și Zlatna, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4).
(6) Prevederile alin. (5) se aplică până la data de 31 decembrie 2030.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .