s Adăugare comentariu legislație
Sumar:

Lege 263 din 2010 - privind sistemul unitar de pensii publice

Art. 139

În aplicarea prevederilor prezentei legi, casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale îndeplinesc, în principal, următoarele atribuţii:
a) colectează și virează contribuţiile de asigurări sociale și alte tipuri de contribuţii, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
b) urmăresc încasarea veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat; organizează, îndrumă și controlează activitatea privind executarea creanţelor bugetare, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;
c) iau măsuri, în condiţiile legii, pentru dezvoltarea și administrarea eficientă a patrimoniului sistemului public de pensii, precum și pentru asigurarea integrităţii acestuia;
d) iau măsuri, în condiţiile legii, pentru protecţia fondurilor de asigurări sociale;
e) asigură evidenţa la nivel naţional a tuturor contribuabililor la sistemul public de pensii;
f) asigură evidenţa drepturilor și obligaţiilor de asigurări sociale la nivel naţional, pe baza codului numeric personal;
g) certifică, la termenele stabilite prin decizie a președintelui CNPP, stagiul de cotizare și punctajul pentru fiecare asigurat;
h) controlează activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacităţii de muncă;
i) aplică prevederile convenţiilor internaţionale de asigurări sociale, la care România este parte, precum și ansamblul reglementărilor comunitare și dezvoltă relaţii cu organisme similare în domeniul asigurărilor sociale din alte ţări, în limita competenţelor prevăzute de lege;
j) organizează selecţia, pregătirea și perfecţionarea profesională a personalului din domeniul asigurărilor sociale;
k) asigură introducerea, extinderea, întreţinerea și protecţia sistemelor automate de calcul și de evidenţă;
l) asigură reprezentarea în faţa instanţelor judecătorești în litigiile în care sunt parte ca urmare a aplicării dispoziţiilor prezentei legi;
m) organizează activitatea privind stabilirea și plata contribuţiilor pentru fondurile de pensii administrate privat, conform dispoziţiilor legale în vigoare;
n) asigură exportul în străinătate al prestaţiilor stabilite potrivit reglementărilor legale în domeniu;
o) îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite prin dispoziţii legale.

 

Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!

Vă rugăm să completați formularul de login .