Lege 95 din 2006 - privind reforma în domeniul sănătăţii
Art. 16
- Ministerul Sănătăţii Publice, ca autoritate centrală în domeniul asistenţei de sănătate publică, are următoarele atribuţii şi responsabilităţi:
a) asigură fundamentarea, elaborarea şi implementarea politicii naţionale de sănătate publică;
b) elaborează sau avizează reglementări pentru protecţia sănătăţii în relaţie cu mediul natural, alimentul, condiţiile de viaţă şi de muncă şi pentru promovarea sănătăţii publice;
c) elaborează şi avizează reglementări privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de asistenţă medicală şi de sănătate publică;
d) autorizează şi controlează condiţiile de funcţionare a furnizorilor de servicii medicale prin autorităţile locale de sănătate publică;
e) stabileşte priorităţile naţionale de sănătate publică, elaborează programele naţionale de sănătate publică finanţate de la bugetul de stat, coordonează şi monitorizează implementarea acestora;
f) elaborează normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor de distribuţie a medicamentelor, autorizează şi controlează activitatea şi condiţiile de funcţionare a acestora;
g) autorizează şi controlează condiţiile de funcţionare a farmaciilor de stat şi private şi, respectiv, avizează Nomenclatorul medicamentelor şi produselor biologice de uz uman, în condiţiile legii;
h) elaborează împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, denumită în continuare CNAS, cu consultarea Colegiului Farmaciştilor din România, lista medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală;
i) elaborează normele de organizare şi funcţionare a unităţilor care asigură asistenţa de sănătate publică, autorizează şi controlează activitatea instituţiilor de sănătate publică şi asigură finanţarea unităţilor din subordine;
j) asigură controlul calităţii serviciilor medicale prin autorităţile locale de sănătate publică;
k) evaluează periodic indicatorii stării de sănătate a populaţiei şi ai programelor de sănătate publică, indicatorii de performanţă ai unităţilor sanitare şi prezintă informări periodice Guvernului;
l) stabileşte care sunt instituţiile sau organismele care pot fi delegate pentru realizarea de atribuţii şi responsabilităţi specifice în domeniul sănătăţii publice, pe bază de selecţie de ofertă şi recomandare profesională;
m) stabileşte sau avizează liste de substanţe ori produse destinate sau folosite pentru uz uman şi controlează respectarea condiţiilor legale prin care produsele pot fi oferite spre consum sau folosinţă populaţiei;
n) avizează codurile deontologice profesionale şi ghidurile de practică în domeniul sănătăţii publice;
o) reprezintă statul român în relaţiile cu organismele internaţionale din domeniul sănătăţii publice;
p) organizează şi coordonează sistemul naţional de supraveghere şi control al bolilor;
q) organizează şi coordonează reţeaua naţională de promovare a sănătăţii, în scopul adoptării de către populaţie a comportamentelor favorabile sănătăţii;
r) avizează şi controlează activitatea de supraveghere a stării de sănătate a personalului expus profesional;
s) participă la activităţile de promovare şi protecţie a sănătăţii familiilor şi categoriilor de populaţie defavorizate;
t) participă la activităţile de protecţie familială, planificare familială şi protecţia copilului;
u) organizează şi coordonează activitatea de inspecţie sanitară de stat;
v) organizează şi coordonează Sistemul naţional informaţional şi informatic privind sănătatea publică;
w) organizează şi coordonează implementarea unor activităţi de protecţie a mediului, conform reglementărilor legale.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .