Lege 95 din 2006 - privind reforma în domeniul sănătăţii
Art. 17
- (1) Autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, subordonate Ministerului Sănătăţii Publice, care pun în aplicare politica şi programele naţionale de sănătate publică pe plan local, identifică problemele locale prioritare de sănătate publică, elaborează şi implementează acţiuni locale de sănătate publică.
(2) În scopul îndeplinirii acestor obiective, autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au, în principal, următoarele atribuţii:
a) controlează şi evaluează modul de asigurare a asistenţei medicale curative şi profilactice;
b) controlează aplicarea normelor de funcţionare a unităţilor medicale şi farmaceutice, indiferent de forma de organizare, şi aplică măsuri în caz de neconformitate;
c) urmăresc aplicarea criteriilor de control al calităţii serviciilor medicale;
d) coordonează şi controlează asistenţa gravidei, lăuzei şi nou-născutului;
e) evaluează resursele umane de la nivelul asistenţei medicale în relaţie cu nevoile comunitare identificate prin acţiuni specifice;
f) participă activ la programele de instruire a personalului din serviciile de sănătate publică şi a populaţiei;
g) organizează acţiuni de prevenire a îmbolnăvirilor şi de promovare a sănătăţii;
h) organizează activităţile preventive în teritoriul judeţului şi, respectiv, al municipiului Bucureşti;
i) colectează şi înregistrează date privind sănătatea populaţiei, utilizând informaţiile în scopul identificării problemelor de sănătate ale acesteia;
j) identifică posibilele probleme de sănătate publică sau ameninţări la adresa sănătăţii unei comunităţi;
k) intervin în rezolvarea problemelor de sănătate publică apărute în rândul persoanelor aparţinând grupurilor defavorizate;
l) coordonează studii asupra problemelor de sănătate ale populaţiei din teritoriul dat;
m) stabilesc relaţii de colaborare cu instituţii şi organizaţii în vederea desfăşurării de acţiuni comune în domeniul sănătăţii publice;
n) colectează şi înregistrează datele privind tipurile, cantitatea şi modul de gestionare a deşeurilor generate în unităţile medicale din zona de jurisdicţie.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .