s Adăugare comentariu legislație
Sumar:

Lege 95 din 2006 - privind reforma în domeniul sănătăţii

Art. 93

- (1) Finanţarea acordării asistenţei medicale publice de urgenţă se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătăţii Publice şi bugetul Ministerului Administraţiei şi Internelor, din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul autorităţilor publice locale, precum şi din alte surse prevăzute prin lege, inclusiv donaţii şi sponsorizări.
(2) Donaţiile şi sponsorizările către serviciile publice de urgenţă nu pot fi efectuate în vederea obţinerii unor privilegii care duc la discriminare în acordarea asistenţei de urgenţă, cum ar fi: asigurarea asistenţei medicale de urgenţă sau a primului ajutor calificat în mod preferenţial donatorului, sponsorului sau altor persoane.
(3) Serviciile medicale publice de urgenţă pot achiziţiona echipamente, autospeciale şi alte mijloace de intervenţie direct, în sistem leasing sau contractând credite având ca sursă de finanţare veniturile proprii şi/sau bugetul de stat, precum şi alte surse prevăzute de lege, inclusiv donaţii şi sponsorizări.
(4) În cadrul sumelor alocate de la bugetul de stat potrivit alin. (1), Ministerul Sănătăţii Publice va asigura în cadrul programelor de sănătate fonduri pentru spitalele regionale de urgenţă şi spitalele judeţene de urgenţă de grad II, pentru îngrijirea cazurilor critice ale căror costuri nu pot fi acoperite din fondurile obţinute pe baza contractelor cu casele de asigurări de sănătate.
(5) Unităţile şi compartimentele de primire a urgenţelor din cadrul spitalelor de urgenţă sunt finanţate în mod distinct cu sumele necesare acordării asistenţei medicale de urgenţă sub forma unui procent calculat din veniturile obţinute de spitalul în structura căruia se află, în baza contractelor încheiate cu casele de asigurări de sănătate, luându-se în considerare numărul total al pacienţilor, procentul cazurilor critice şi nivelul de competenţă al personalului care activează în UPU sau CPU. Stabilirea procentului se face prin normele de aplicare a prezentului titlu.



SECŢIUNEA 4
Asistenţa medicală privată de urgenţă


 

Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!

Vă rugăm să completați formularul de login .