Lege 95 din 2006 - privind reforma în domeniul sănătăţii
Art. 189
- (1) Contractul de furnizare de servicii medicale al spitalului public cu casa de asigurări sociale de sănătate reprezintă sursa principală a veniturilor în cadrul bugetului de venituri şi cheltuieli şi se negociază de către manager cu conducerea casei de asigurări sociale de sănătate, în funcţie de indicatorii stabiliţi în contractul-cadru de furnizare de servicii medicale.
(2) În cazul refuzului uneia dintre părţi de a semna contractul de furnizare de servicii medicale, se constituie o comisie de mediere formată din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv ai ministerului de resort, precum şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care, în termen de maximum 10 zile, soluţionează divergenţele.
(3) Spitalele pot încheia contracte de furnizare de servicii medicale şi cu casele de asigurări de sănătate private.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .