s Adăugare comentariu legislație
Sumar:

Lege 95 din 2006 - privind reforma în domeniul sănătăţii

Art. 388

- (1) În caz de stabilire pe teritoriul României, solicitările medicilor cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene cu privire la accesul la una dintre activităţile de medic se soluţionează de Ministerul Sănătăţii Publice, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, în termen de 3 luni de la depunerea dosarului complet de către cel interesat. Aceştia primesc certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România în urma aplicării procedurii de recunoaştere a calificării profesionale.
(2) Dosarul prevăzut la alin. (1) va cuprinde:
a) copia documentului de cetăţenie;
b) copia documentelor care atestă formarea în profesie;
c) certificatul emis de autorităţile competente ale statului membru de origine sau de provenienţă, prin care se atestă că titlurile oficiale de calificare sunt cele prevăzute de Directiva 2005/36/CE;
d) certificatul de sănătate fizică şi psihică emis de statul membru de origine sau de provenienţă;
e) dovada emisă de statul membru de origine sau de provenienţă, prin care se atestă onorabilitatea şi moralitatea posesorului;
f) dovada de asigurare privind răspunderea civilă pentru greşeli în activitatea profesională, emisă de instituţiile abilitate din unul dintre statele membre prevăzute la alin. (1).
(3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. d)-f) sunt valabile 3 luni de la data emiterii.


 

Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!

Vă rugăm să completați formularul de login .