Lege 95 din 2006 - privind reforma în domeniul sănătăţii
Art. 429
- (1) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România este alcătuit din câte un reprezentant al fiecărui judeţ, din 3 reprezentanţi ai municipiului Bucureşti şi câte un reprezentant al medicilor din fiecare minister şi instituţie centrală cu reţea sanitară proprie. În afară de aceştia, Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România poate fi asistat, cu rol consultativ, de câte un reprezentant al Ministerului Sănătăţii Publice, Academiei de Ştiinţe Medicale, Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi Ministerului Justiţiei.
(2) Reprezentanţii colegiilor teritoriale în Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România sunt aleşi pe o perioadă de 4 ani de către membrii consiliilor şi reprezentanţii colegiilor teritoriale în Adunarea generală naţională întruniţi într-o şedinţă comună.
(3) Cheltuielile cu deplasarea şi diurna reprezentanţilor în Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România vor fi suportate de colegiile teritoriale ai căror reprezentanţi sunt.
(4) Consiliul naţional al Colegiului Medicilor din România se întruneşte legal în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul reprezentanţilor stabiliţi la alin. (1) şi ia decizii cu majoritate simplă de voturi.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .