Lege 95 din 2006 - privind reforma în domeniul sănătăţii
Art. 480
- (1) Practicarea profesiei de medic dentist de către o persoană care nu are această calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal.
(2) Colegiul Medicilor Dentişti din România, prin preşedintele colegiului teritorial sau al Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România, este în drept să exercite acţiunea civilă sau să sesizeze, după caz, organele judiciare şi autorităţile competente pentru urmărirea şi trimiterea în judecată a persoanelor care îşi atribuie sau care întrebuinţează fără drept titlul ori calitatea de medic dentist sau care practică în mod ilegal medicina dentară.
(3) Acţiunea penală împotriva unui membru al Colegiului Medicilor Dentişti din România cu privire la fapte ce au legătură cu exercitarea profesiei de medic dentist se pune în mişcare cu înştiinţarea prealabilă a colegiului teritorial al cărui membru este medicul dentist respectiv şi a Biroului executiv naţional.
SECŢIUNEA 2
Nedemnităţi şi incompatibilităţi
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .