Lege 95 din 2006 - privind reforma în domeniul sănătăţii
Art. 612
- (1) Nu pot primi sau exercita mandatul de membru al organelor de conducere ale Colegiului Farmaciştilor din România, atât la nivel naţional, cât şi teritorial, farmaciştii care deţin funcţii de conducere în cadrul Ministerului Sănătăţii Publice, respectiv al ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, al structurilor deconcentrate ale acestuia ori în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, al caselor judeţene de asigurări de sănătate şi a municipiului Bucureşti, al patronatelor şi sindicatelor profesionale, precum şi orice fel de funcţii de demnitate publică.
(2) Farmaciştii pentru care pe timpul exercitării mandatului de membru al organelor de conducere a survenit situaţia de incompatibilitate pierd de drept mandatul încredinţat, urmând ca locul rămas vacant să fie ocupat, după caz, de primul membru aflat pe lista supleanţilor sau prin organizarea unei noi alegeri.
(3) Numărul de mandate în organele de conducere de la nivel teritorial şi naţional este de maximum două, care pot fi şi consecutive.
SECŢIUNEA 6
Răspunderea disciplinară
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .