Directivă 10 din 2003 - privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de agenţi fizici (zgomot)
Art. 8
Informarea şi formarea lucrătorilor
Fără a aduce atingere articolelor 10 şi 12 din Directiva 89/391/CEE, angajatorul asigură informarea şi formarea lucrătorilor expuşi la locul de muncă la zgomot cu valori egale sau mai mari decât valorile inferioare de expunere care declanşează acţiunea şi a reprezentanţilor acestor lucrători, cu privire la riscurile generate de expunerea la zgomot, în special referitor la:
(a) natura acestor riscuri;
(b) măsurile luate în aplicarea prezentei directive, pentru a elimina sau a reduce la minim riscurile datorate zgomotului, inclusiv împrejurările în care se aplică aceste măsuri;
(c) valorile limită de expunere şi valorile de expunere care declanşează acţiunea stabilite la Art3 din prezenta directivă;
(d) rezultatele evaluării şi măsurării zgomotului, realizate în aplicarea articolului 4 din prezenta directivă, însoţite de o explicaţie a semnificaţiei lor şi a riscurilor potenţiale;
(e) folosirea corectă a mijloacelor de protecţie auditivă;
(f) utilitatea şi metoda de depistare şi semnalare a simptomelor vătămării auzului;
(g) condiţiile în care lucrătorii au dreptul la supravegherea sănătăţii şi scopul acestei supravegheri, în conformitate cu Art10 din prezenta directivă;
(h) practicile profesionale sigure care reduc la minim expunerea la zgomot.
Pentru a publica un comentariu trebuie sa fiți logat!
Vă rugăm să completați formularul de login .