Av. Costel Gîlcă
Director – Revista de Drept Social
O analiză atentă a legislaţiei specifice dreptului muncii adoptată în Ţările Române anterior primului război mondial, conduce spre trei idei fundamentale:
- contractul individual de muncă nu îşi găseşte originile în dispoziţiile Codului civil, care nu a avut absolut nici o influenţă asupra contractului individual de muncă;
- dreptul muncii se dezvolta paralel cu Codul muncii, grefându-se pe relaţiile de muncă existente în interiorul breslelor şi nu pe Codul civil;
- primul cod al muncii este reprezentat de Legea din 1912, ceea ce înseamnă că România are o tradiţie de mai bine de 100 de ani de dreptul muncii.
Adoptată în 1912 prin Legea pentru organizarea meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti [1] reprezintă primul Cod al muncii român.
În literatura juridică de specialitate s-a considerat că primul Cod al muncii l-a constituit fie Legea contractelor de muncă din 1929, fie Codul muncii din 1950.
„La 8 iunie 1950 a fost adoptat primul Cod al muncii din ţara noastră (Legea nr. 3/1950), ca rezultat, aşa cum s-a spus în literatura juridică din acea vreme, a necesitații deosebite de reglementare cuprinzătoare şi sistematica a noilor raporturi de muncă. (Marcu Witzman, Dreptul muncitoresc in anii puterii populare, în "Justiția noua" nr. 4/1959, p. 675). Acest cod era o lege cadru, cuprinsul sau constituind un drept general al muncii”. [2]
„[…] s-ar fi continuat o tradiţie a reglementării raporturilor de muncă inaugurată, în România, încă din 1929 (prin Legea asupra contractelor de muncă)”. [3]
„Din anul 1929, când a fost adoptată prima lege asupra contractelor de muncă, traversând prin Codul muncii din 19504 şi din 19735 şi Legea nr. 13/1991 privind contractul colectiv de muncă, ţinând seama că în aceste acte normative nu erau prevăzute nivelele la care se puteau încheia contracte colective de muncă, contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional nu a existat. Aşadar, nu există o argumentare de natură istorică pentru a putea susţine existenţa unui asemenea contract”. [4]
O analiză atentă a legislaţiei specifice dreptului muncii adoptată în Ţările Române anterior primului război mondial, conduce spre două idei fundamentale: 1) contractul individual de muncă nu îşi găseşte originile în dispoziţiile Codului Civil, care nu a avut absolut nici o influenţă asupra contractului individual de muncă; 2) dreptul muncii se dezvolta paralel du Codul muncii, grefându-se pe relaţiile de muncă existente în interiorul breslelor şi nu pe Codul civil; 3) primul cod al muncii este reprezentat de Legea din 1912, ceea ce înseamnă că România are o tradiţie mai bine de 100 de ani de dreptul muncii.
Aşadar, contrar celor susţinute până în prezent în literatura juridică de specialitate, având în vedere dovezile pe care le vom prezenta în continuare, putem afirma fără urmă de îndoială că primul Cod al muncii este reprezentat de Legea pentru organizarea meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti, iar anul acesta se împlinesc 100 de ani de Codul muncii.
În expunerea de motive a Legii contractelor de muncă din 1929, care abrogă şi înlocuieşte Legea din 1912, se precizează că relaţiile de muncă din Vechiul Regat au fost guvernate de Legea din 1912 şi că această lege nu mai corespunde realităţilor, constituind unul din motivele pentru care ea trebuie înlocuită cu o nouă lege care să reglementeze raporturile de muncă: „relaţiunile contractuale dintre patroni şi salariaţi sunt reglementate în Vechiul Regat şi Basarabia de legea meseriilor din 1912”. [5]
Pentru a avea un tablou complet al „arborelui genealogic” al Codului muncii, trebuie precizat că Legea contractelor de muncă din 1929 abrogă şi înlocuieşte Legea pentru organizarea meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti din 1912.
Că este aşa o dovedeşte Expunerea de motive la Legea din 1929 în care Ministrul muncii de atunci precizează:
„Domnilor senatori,
Înainte de a trece la examinarea economiei proiectului nostru credem că este util de a schiţă în linii generale, fireşte, dispozitive legislative existente. Expunerea aceasta va înlesni compararea cu principiile conţinute în Proiectul nostru, punând în evidentă progresele realizate de acesta. În vederea acestei lesnicioase comparări vom folosi aceeași împărţire adoptată în proiectul alăturat, adică ne vom ocupă: a) de contractul de ucenicie şi b) de contractul individual de muncă, convenţia colectivă fiind, complet înlăturată din legiuirea existentă.
a) Contractul de ucenicie. Vom scoate în evidentă numai dispozițiile în legătură cu contractul propriu zis. lăsând la o parte dispoziţiile de proteguire ale minorilor, modificate prin recenta lege de proteguire a minorilor din 1926. Legea meseriilor din 1912 din Vechiul Regat se ocupă în primul rând da a asigură ucenicului învăţarea profesiunii.
Pe lângă aceste câteva articole din codul civil, contractul de muncă mai este reglementat fragmentar şi incomplet prin unele legiuiri speciale. Astfel, legea meseriilor din 1912 aplicabilă în Vechiul Regat, conţine unele dispoziţiuni privind ucenicia si raporturile dintre calfă şi patron.
Aşa dar după 10 ani de la Unire în materia cea mai importantă a rapoartelor dintre patroni şi salariaţi, în materia contractelor de muncă, suntem guvernaţi de legi ce nu mai corespund actualităţii şi cari mai suferă şi de viciul diversităţii.
b) Contractul individual de muncă. Aceleaşi legiuiri cari se ocupă de contractul de ucenicie conţin şi dispoziţiuni referitoare la contractul individual de muncă. Variaţiunea dispoziţiunilor însă aci este cu mult mai accentuată. Legea din 1912 aplicabilă în Vechiul Regat, conţine dispoziţiuni cu totul sumare (art. 53 – 61)”.(s.ns)
Aşadar, în momentul în care se discută Legea din 1929 aceasta compară, pentru a se vedea progresul adus prin noua lege supusă aprobării, Legea din 1912 cu Proiectul din 1929. Este de forţa evidenţei că dacă Legea din 1912 nu ar fi fost un adevărat Cod al muncii, aceasta nu ar fi fost comparată cu Legea din 1929.
Din această Expunere de motive rezultă cu claritate că Legea de 1929 nu face altceva decât să dezvolte dispoziţiile legale cuprinse în Legea din 1912. Motivul explicit pentru care este abrogată legea din 1912 este, pe lângă nevoie unificării legislațiilor provinciilor alipite, faptul că reglementările privind relaţiile de muncă ea nu mai corespundea realităţi faptice. În aceeaşi Expunere de Motive se arată: „Legea meseriilor din 1912 nu este în măsură de a satisface nevoile noi şi crescânde ale reglementării raporturilor dintre întreprinzător şi salariat”.
Aşa cum vom arăta în continuare „arborele genealogic” al Codului muncii este următorul: Legea nr. 53/2003 abrogă ţi înlocuieşte Codul muncii din 1972, care abrogă şi înlocuieşte Codul muncii din 1950, care abrogă şi înlocuieşte Legea contractelor de muncă din 1929, care abrogă şi înlocuieşte Legea din 1912, care abrogă şi înlocuieşte Legea meseriilor din 1902, care reglementează situaţia breslelor.
Mi s-ar putea reproşa că facem o confuzie între Codul muncii şi o lege din 1912 care reglementează raporturile din cadrul breslelor, şi că primul cod al muncii ar fi reprezentat de Legea nr. 3/1950 – Codul muncii, deoarece şi poartă această denumire.
La această obiecţiunea vom răspunde cu o precizare prealabilă (i) şi o analiză a conţinutului Legii din 1912 comparativ cu Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată (ii).
(i). Precizare prealabilă. Precizarea prealabilă se referă la faptul că actuala Lege 53/2003 poartă în mod eronat titulatura de Codul muncii, titulatură şi format sunt de altfel de sorginte comunistă, adoptat în 1950. Legea nr. 3/1950 este o lege făcută în cea mai mare grabă, specifică anului 1949, are câteva articole şi ea reprezentat modelul pe care s-au pliat legile ulterioare care poartă denumirea de Cod al muncii.
Singura lege pe care România ar fi putut-o intitula Codul muncii, este anteproiectul de Cod al muncii din 1920 care cuprindea 720 de articole şi care trata în mod unitar toate instituţiile specifice raporturilor de muncă. Din păcate acel proiect de lege nu a fost niciodată aprobat, iar din el s-a extras, anteproiectul de Cod al muncii din 1923, pentru ca în final să fie aprobat proiectul, mult simplificat, din 1929, care a devenit Legea contractelor de muncă. Trebuie precizat primul proiect de Cod al muncii din România datează din 1910, şi că neadoptarea lui a dus la adoptarea Legii din 1912. [6]
Conform Dicţionarului explicativ al limbii române prin termenul Cod are următorul sens: „COD2, coduri, s. n. 1. Act normativ care cuprinde o culegere sistematică de reguli juridice privitoare la o anumită ramură a dreptului.”
Aşadar, în măsura în care Legea pentru organizarea meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti reprezenta o culegere sistematică de reguli juridice privitoare la relaţiile de muncă, atunci ar rezulta, fără urmă de dubiu că această lege reprezintă primul Cod al muncii român.
Pentru aceasta va trebui să realizăm o analiză de fond a legii, ier pentru a clarifica şi mai bine problematica instituţiilor această analiză va fi comparativă cu Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicat.
O ultimă precizare prealabilă: denumirea Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, nu este riguros exactă, deoarece ea nu este o culegere sistematică de reguli juridice privitoare la ramura dreptului muncii, în condiţiile în care există alte legi care reglementează instituţii specifice raporturilor de muncă(avem în vedere aici cu titlul de exemplu Legea nr. 62/2011 – Legea dialogului social). În realitate, Legea nr. 53/2003, este doar legea contractului individual de muncă, celelalte instituții, conflictele de muncă, contractul colectiv de muncă, contractul de ucenicie etc. sunt reglementate de alte legi speciale.
Aşadar, Codul muncii actual reglementează numai contractul individual de muncă, dar poartă denumirea de Codul muncii. Vom vedea că Legea din 1912 tratează aceleaşi instituţii ca şi actualul Cod al muncii. Dacă vom aplica aceeaşi unitate de măsură ca şi Legii 53/2003 rezultă că Legea din 1912 este un Cod al muncii, fiind primul Cod al muncii român.
(ii) Analiza conţinutului Legii din 1912.Analizând conţinutul Legii din 1912 vom observa că aceasta tratează aproape toate marile instituţii specifice raportului de muncă având o strictură asemănătoare Codului muncii actual, consecinţa logică a acestui fapt fiind aceea că Legea din 1912 este primul Cod al muncii român.
Este de forţa evidenţei că nu ne aşteptăm că instituţiile juridice de dreptul muncii din 1912 să aibă aceeaşi amploare că cele din 2012, ci ele reprezintă nivelul de dezvoltare juridică ale acelor vremuri. NU trebuie să uitam că în anul 1918 în Ţările Române existau numai 150 000 de salariaţi. [7]
Aşadar, analizând structura Legii pentru organizarea meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti din 1912 observam că după ce în primele două articole stabilea câmpul de aplicare, legea reglementa şi următoarele instituţii:
- capacitatea juridica a salariatului (art. 3-4);
- munca străinilor (art.5);
- cumul de funcții (art. 6);
- libertatea muncii (art. 7);
- definiția patronului (art. 8-11);
- carnetul de munca/ munca fără forme (art. 16)
- contractul de ucenicie (art. 21 – 30, art. 148)
- forma contractului individual de munca (art. 31; art. 35);
- drepturile si obligațiile ucenicului (art. 32, art. 34)
- perioada de proba (art. 33);
- timpul de munca (art.36);
- timpul de odihna (art. 37);
- munca pe timp de noapte (art.38);
- obligațiile patronului (art. 39)
- sancțiuni aplicabile patronului (art. 41-43)
- denumirea contractului de munca (art. 44 – act scris de învoiala)
- plata salariului (art. 46-47)
- desfacerea contractului ucenicului din inițiativa patronului (art. 48);
- termenul de preaviz (art. 48 alin. 2)
- desfacerea contractului din inițiativa ucenicului (art. 49);
- termenul de preaviz (art. 49 alin. 2)
- registrul de evidenta al lucrătorilor (art. 50);
- clauza de neconcurenta (art. 51-52);
- respectarea obligațiilor din „fisa postului” (art. 53);
- completarea carnetului de munca (art. 54-55)
- sancțiuni (art. 56-58)
- demisia (art. 59 - 60);
- încetarea contractului din inițiativa patronului (art. 61)
- încetarea contractului din inițiativa lucrătorului (art. 62)
- protecția maternităţii (art. 63)
- asociaţia patronatului
În partea a doua a Legii din 1912 era reglementat pentru prima dată în România un sistem de asigurări sociale obligatori pentru toate persoanele care desfăşoară munca salariata, fiind înfiinţată şi Casa de asigurări sociale.
Faţă de cele de mai sus rezultă că primul Cod al munci român îl reprezintă Legea pentru organizarea meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti din 1912 , iar anul acesta aniversăm „100 de ani de Codul muncii român”. Pentru acest motiv toate evenimentele organizate de Clubul de drept social –Costel Gîlcă în anul 2012 vor fi dedicate special aniversării a „100 de ani de Codul muncii”
În cadrul manifestărilor dedicate aniversării a„100 de ani de Codul muncii român” vom publica o serie întreagă de studii dedicate înţelegerii mai bine a raporturilor de muncă din România. Astfel vom continua cu „Prezentarea şi analiza primului Cod al muncii român - Legea pentru organizarea meseriilor, creditului şi asigurărilor muncitoreşti”, apoi vom studia „Originile primului Cod al muncii român” pentru a afla dacă acesta se regăseşte în dispoziţiile Codului civil, dacă Codul civil a jucat un rol important în dezvoltarea dreptului muncii, urmată apoi de un studiu privind „Implicaţiile celor 100 de ani de Codul muncii român”.
[1] Promulgată prin Decretul No. 375 din 25 Ianuarie 1912 şi 17 Ianuarie 1912
[2] Alexandru Ţiclea, Tratat de dreptul muncii ed. a III-a, Universul Juridic, Bucureşti, 2009, pag. 63
[3] Ion Traian ŞTEFĂNESCU, Şerban Beligrădeanu Principalele aspecte teoretice şi practice rezultate din cuprinsul Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii
[4] Mara IOAN, Paul BĂLŢĂŢEANU, Analiza unei propuneri de renunţare la contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional, în Revista română de dreptul muncii nr. 1/2009; “S”
[5] Const. Gr. C. Zotta Legea asupra contractelor de muncă. Regulamentul pentru aplicarea legii asupra contractelor de muncă. Legea privitoare asupra regimului muncii în timp de război, editura Curierul judiciar, 1930
[6] Având în vedere că avem puţine dovezi în acest sens, precizăm acest lucru sub rezerva găsirii unor mărturii mult mai temeinice
[7] În anul 1989 existau un număr de 9,5 milioane salariaţi, iar in anul 2011 existau un număr de aproximativ
Comentarii