av. Costel Gîlcă
Director Revista de Drept Social
De la început precizăm că titlul nu vizează un judecător anume, de asemenea nu vizează nici o instanţa anume şi nici nu este vorba de o percepţie personală sau de o supărare de moment a autorului, ci aşa cum vom arăta este o situaţie constatată de judecătorii instanţelor supranaţionale: Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Din cele ce vor urma rezultă că alături de corupţia care există în rândul magistraţilor (din nou precizez că nici aceasta nu este o părere personală, ci statistica arată că numărul magistraţilor cercetaţi pentru fapte de corupţie este foarte mare, mai ales în rândul judecătorilor ICCJ), o mare prolemă o constituie mediocritatea judecătorilor.
De asemenea, în acest studiu nu ne-am propus să analizăm cauzele mediocrităţii care pot fi multiple, însă dorim să le precizăm, deoarece aceste cauze nu ţin neapărat de individ, de judecător cât de sistem. Aici ne rezumăm să amintim doar câteva, fără a avea pretenţia că această enumerare este exhaustivă: legislaţia în continuă schimbare, ceea ce nu permite judecătorului aprofundarea fiecărui detaliu al actului normativ, numărul mare de dosare care trebuie soluţionate, volum de muncă ce nu permite judecătorului aprofundarea dosarului, aderarea României la Uniunea Europeană care a adus cu ea un val legislativ care trebuie asimilată de judecători într-o perioadă de scurtă de timp etc .
Dar, indiferent care sunt motivele, obiective sau subiective (asupra acestora din urmă nu avem noi nici o cădere a ne pronunţa şi nici a gândi că există), nu putem să nu constatăm mediocritatea judecătorilor, prin ochii judecătorilor supranaţionali.
Pentru a nu fi acuzaţi de subiectivism şi de perceperea greşită a realităţii vom prezenta doar statistici şi opinii ale judecătorilor instanţelor supranaţionale, evitând pe cât posibilă orice interpretare presonală.
Ca să facem o paralela este ca şi când o campioana României (la fotbal, tenis etc.) joacă la nivel internaţional şi pierde la un scor ruşinos.
Vom începe prin prezentarea opiniei Curţii de justiţie a Uniunii Europene şi a opiniei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
A. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Înainte de toate trebuie să facem o precizare prealabilă:
Judecătorul cauzei este cel care decide dacă se va trimite la CJUE o întrebare preliminară sau nu. Judecătorul naţional, are obligaţia prin TFUE ca înainte de a trimite dosarul la Curtea de la Luxembourg să verifice pertinenţa întrebării preliminare ce va fi adresată curţii, relevanţei în cauză şi admisibilităţii acesteia. Nimeni nu îl obligă pe judecătorul naţional să trimită întrebarea la Luxembourg, cu o singur excepţie, care nu prezintă relevanţă a o discuta aici.
Altfel spus, judecătorul poartă întreaga responsabilitate a gestului de a trimite sau nu.
După această precizare să revenim la statistică.
Până în acest moment judecătorii români au trimis al CJUE un număr de 35 de cauze. Dintre aceste 35 de cauze 40% au fost soluţionate, iar în procent de 26% au fost respinse ca inadmisibile, în 3% din cauze au fost radiate sau suspendate.
Figura 1
Dacă însă luăm în calcul numai procesele soluţionate până acum, fără a include pe cele pendinte deoarece nu cunoaştem soluţiile ce vor fi pronunţate, vom vede că în procent de aproximativ 40% din cauze au fost respinse ca inadmisibile.
Figura 2
Nu vrem să ne pronunțăm noi asupra motivelor care au dus la respingerea ca inadmisibile a acestor cazuri, astfel că vom cita din Ordonanţele de respingere a CJUE.
Din curtoazie faţă de instanţele de judecată am şters numele instanţei de trimitere apreciind ca nu are nici o relevanţă că este Tribunalul X sau Y, ci importante sunt considerentele pentru care CJUE a respins acţiunile.
Aşadar,
1. C-102/10 Frăsina Bejan împotriva Tudorel Mușat
„Întrebările 1) și 2) au fost respinse ca vădit inadmisibile, Curtea apreciind că nu posedă toate informațiile pentru a răspunde. În special, cererea preliminară nu cuprinde decât o descriere parțială a cadrului normativ și nu oferă nicio descriere a cadrului factual în care se încadrează prima întrebare și nicio indicație cu privire la motivele exacte care au determinat instanța de trimitere să reflecteze asupra compatibilității dispozițiilor de drept național citate cu dreptul Uniunii. În ceea ce privește a doua întrebare, cererea nu indică nicio dispoziție din dreptul Uniunii a cărei interpretare este solicitată de instanța de trimitere. (pct. 51 din ord.)”.
2. C-310/10 Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva [….] ș.a.
„Din ansamblul considerațiilor ce precedă rezultă că întrebările adresate de Curtea de Apel […], al căror obiect nu constă în a verifica dacă o situație precum cea în discuție în cauza principală intră în domeniul de aplicare al articolului 15 din Directiva 2000/43 și al articolului 17 din Directiva 2000/78, ci pornesc mai degrabă de la presupunerea că aceasta este situația în speță pentru a solicita o interpretare a Curții, în condițiile în care în mod vădit dispozițiile menționate nu sunt aplicabile nici direct,nici indirect împrejurărilor speței, trebuie considerate inadmisibile”.
3. C-377/10 Adrian Băilă împotriva Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Craiova, Administrația Fondului Pentru Mediu
„CJUE a respins cererea preliminară ca inadmisibilă, constatând că nu există nicio legătură între interpretarea solicitată de instanța de trimitere și obiectul acțiunii principaleși nu a mai ajuns astfel la fondul problemei – conformitatea taxei speciale pentru autoturisme cu dispozițiile art. 110 TFUE. (pct. 8-14 din ord.)”
4. C-439/10 SC DRA SPEED SRL împotriva DGFP Bacău, Administraţia Finanţelor Publice Bacău
„Curtea de Apel […] a descris, în actul de trimitere, cadrul normativ al acțiuniiprincipale și a prezentat argumentele juridice care au determinat-o să reflecteze asupra interpretării dreptului Uniunii. În schimb, cererea preliminară nu conține, cu excepția unei mențiuni cu privire la data la care a fost achitată taxa în litigiu în acțiunea principală, nicio descriere, fie și succintă, a cadrului factual al respectivei acțiuni. Curții nu i s-a oferit astfel posibilitatea nici să se asigure că ipoteza de fapt pe care se întemeiază întrebările preliminare intră în mod efectiv în sfera deaplicare a dispoziției dreptului Uniunii a cărei interpretare se solicită, nici, mai general, să răspundă în mod util la întrebările adresate. În consecință, cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare nu îndeplinește cerințele de admisibilitate stabilite în jurisprudența CJUE și amintite la pct. 9 și 10 din ordonanță (pct. 11 din ord.). Cererea preliminară a fost respinsă ca vădit inadmisibilă, fără să se mai ajungă la fond”.
5. C-484/11 - Mariana Budan împotriva Statul român prin Ministerul Finanţelor Publice
„Curtea de Justiție a Uniunii Europene este vădit necompetentă să răspundă la întrebările adresate de Tribunalul […] prin deciziile din 4 aprilie 2011 și din 4 iulie 2011”.
6. C-462/11 - Victor Cozman împotriva Teatrul Municipal […]
„Curtea de Justiție a Uniunii Europene este vădit necompetentă să răspundă la întrebările preliminare adresate de Tribunalul […] prin decizia din 7 februarie 2011”.
Două sublinieri avem a face:
a) Trebuie remarcată retorica CJUE şi tonul acesteia:
- întrebările 1) și 2) au fost respinse ca vădit inadmisibile
- în mod vădit dispozițiile menționate nu sunt aplicabile nici direct
- nu există nicio legătură între interpretarea solicitată de instanța de trimitere și obiectul acțiunii principale
- cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare nu îndeplinește cerințele de admisibilitate stabilite în jurisprudența CJUE
- este vădit necompetentă să răspundă la întrebările adresate
- este vădit necompetentă să răspundă la întrebările preliminare
b) A doua remarcă se referă la cea de-a doua cauză prezentată şi anume C-310/10. În această cauză cererea de întrebare preliminară a fost formulata de 33 de magistraţi. Aşadar, un număr de 33 de magistraţi a trimis o cerere CJUE care a fost repinsă pe motiv că „în mod vădit dispozițiile menționate nu sunt aplicabile nici direct, nici indirect împrejurărilor speței”.
*
* *
Cum am putea cataloga faptul că 40% din cauzele trimise de judecătorii români la CJUE au fost respinse pe motiv că acestea sunt în mod vădit inadmisibile, că nu au legătură cu soluţionarea cauzei sau că nu sunt menţionate toate elementele de identificare necesare?
În zilele următoare vom prezenta şi punctul de vedere al judecătorilor CEDO cu privire la motivările judecătorilor români.
Comentarii