Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. (...) pârâta Universitatea E.T a solicitat în temeiul art. 320 alin. (1) pct. 1, 2 C. proc. civ. schimbarea în tot a deciziei civile nr. 959 din 23.11.2007 pronunţată de Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale a Curţii de Apel Timişoara în dosarul nr. (...) .
S-a susţinut că din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că au fost întrunite cerinţele art. 269 din Codul Muncii pentru a se putea acorda daune materiale, însă cu toate acestea s-a dispus obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată la toate instanţele în cuantum de 1000 lei. Mai mult, cu toate că petitele principale au fost respinse, instanţa de recurs a admis un petit subsidiar şi a acordat daune morale datorate numai în cazul răspunderii civile delictuale.
În fine, cu nesocotirea cerinţelor art. 129 alin. 6 C. proc. civ., pârâta a fost obligată la plata unor daune morale neprobate în speţă, nesocotindu-se faptul că obiectul acţiunii principale a fost obligarea Universităţii E. la plata daunelor materiale.
Prin întâmpinare reclamanta a pus concluzii de respingere a cererii de revizuire, apreciind că motivele invocate de revizuientă nu sunt incidente în cauză.
Astfel, prin cererea de revizuire s-a procedat la o delimitare şi clasificare artificială a petitelor acţiunii introductive, în „principale” şi „subsidiare”, întrucât obiectul cererii introductive a fost acela de a se constata că angajatorul a nesocotit obligaţia legală de a asigura securitatea şi sănătatea în muncă, creând astfel angajatului un prejudiciu material şi moral prin expunerea profesională la radiaţii, situaţie în care daunele materiale şi morale au fost pretinse în egală măsură, cu titlu de despăgubiri.
În privinţa cerinţelor prev. de art. 322 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. s-a susţinut că acestea nu sunt întrunite în speţă, legiuitorul având în vedere numai situaţia în care dispozitivul unei hotărâri nu poate fi pus în executare deoarece, în cazul în care s-ar executa una din dispoziţii, s-ar ajunge la neexecutarea celorlalte.
În legătură cu petitul întemeiat pe prev. art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. s-a arătat că instanţa de recurs a acordat parţial daunele morale pretinse prin acţiune, astfel că a dispus şi obligarea pârâtei la plata parţială a cheltuielilor de judecată, dând astfel o justă interpretare dispoziţiile art. 129 alin. (6) şi art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru studiu a fost ataşat dosarul nr. (...) în care s-a pronunţat decizia supusă revizuirii.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se reţine că instanţa de recurs, judecând în fond pricina, a admis în parte acţiunea introductivă şi a dispus obligarea pârâtei Universitatea E.T la plata unor daune morale în cuantum de 5000 lei, pentru acoperirea unui prejudiciu creat angajatei sale, reclamanta M.H.O.
S-a reţinut că aceasta din urmă a prestat activitate în cadrul bibliotecii Universităţii E.T. iar până în luna aprilie 2005 şi-a exercitat atribuţiile de serviciu în incinta sălii nr. 1 de la etajul 1 al imobilului.
În luna aprilie 2003, angajatorul a dispus ca în sala nr. 1 a Bibliotecii să fie instalată o poartă dotată de sistem de detecţie antifurt, fără a se preocupa de securitatea şi sănătatea angajatului care a fost astfel expus la emisii electromagnetice, sistemul fiind instalat la o distanţă mai mică de 1m de locul său de muncă.
Numai în luna aprilie 2005, atunci când a survenit o defecţiune tehnică la sistemul de detecţie angajata realizat că radiaţiile electromagnetice la care a fost expusă i-ar fi putut afecta starea de sănătate.
În consecinţă, a solicitat efectuarea unor măsurători pentru a se putea verifica sistemul de detecţie electromagnetică „F. 2020”, prin radiaţiile pe care le emite poate genera boli profesionale iar în urma determinărilor de câmp electromagnetic de joasă frecvenţă – buletinul de analiză de la fila 14 din dosarul nr. 12294/2005 Tribunalul Timiş – Institutul de Sănătate Publică „Prof. Dr. J.N.” C-N a concluzionat că „expunerea profesională continuă pe durata unei zile de lucru trebuie limitată la densităţi rms ale densităţii de flux magnetic de maxim 68 uT”, ori reclamanta a fost expusă la o densitate de flux magnetic măsurat de 78 uT.
De necontestat că expertizele medicale efectuate în cauză au stabilit inexistenţa unui raport de cauzalitate între expunerea angajatei la un flux electromagnetic ce depăşeşte limitele permise şi afecţiunile care aceasta a pretins că le prezintă, însă acest fapt a fost de natură să-i insufle temeri serioase cu privire la gradul în care starea sa de sănătate a fost afectată. De altfel, actele medicale aflate la dosar au relevat diverse diagnostice, printre ele regăsindu-se şi acela de stare psihică influenţată cu angoasă şi tendinţe de depresie.
Existenţa acestui diagnostic a ridicat problema îndrituirii reclamantei la daunele morale pretinse prin acţiunea introductivă, întrucât prejudiciul de agrement – variante distincte a daunelor morale – rezultă tocmai din atingerea adusă satisfacţiilor şi plăcerilor vieţii, constând în privarea de posibilităţi de îmbogăţire spirituală, destindere şi divertisment.
Izvorul despăgubirilor se află în contractul individual de muncă, iar cauza o reprezintă nesocotirea de către angajator a prevederilor art. 39 alin. (1) lit. f) Codul Muncii care consacră dreptul salariatului la securitate şi sănătate în muncă.
Întrucât constituie un prejudiciu reparabil, prejudiciul de agrement decurge tocmai din atingerea adusă integrităţii fizice şi psihice a fiinţei umane, manifestându-se atât prin dureri fizice consecutive vătămărilor, cât şi prin suferinţe psihice ce reprezintă rezultatul perceperii de către persona vătămată a unor situaţii de restrângere în privinţa unor agremente ale vieţii.
Această privare pe care o încearcă victima trebuie să îmbrace forma unei restricţionării a plăcerilor pe care o persoană le poate încerca în carul unei vieţi normale, întrucât privarea de plăcerile unei vieţi normale este distinctă de prejudiciul obiectiv rezultat din incapacitatea constatată,
Astfel, privarea de plăceri determinate se distinge de prejudiciul fiziologic, acesta din urmă generând atât efecte ce vizează capacitatea de muncă a victimei (cuantificabile în bani) , cât şi efecte ce vizează condiţiile de existenţă ale victimei, cum ar fi privarea de posibilitatea îmbogăţiri spirituale, de posibilitatea de a se bucura de bucuriile oferite de viaţa conjugală ş.a.m.d.
În speţă au fost administrate dovezi din care a rezultat cu certitudine expunerea angajatei la un câmp electromagnetic de joasă frecvenţă, cu radiaţii peste limita admisă, fapt ce a fost de natură să creeze salariatei o temere justificată, obiectivă, cu privire la evoluţia stări sale de sănătate.
Tocmai acest disconfort psihic major a fost de natură să o priveze pe reclamantă de bucuriile pe care i le poate oferi un modus vivendi normal, motiv pentru care s-a considerat ca întemeiat petitul având ca obiect obligarea angajatorului la repararea prejudiciului de agrement încercat de angajat.
Reglementată de prevederile art. 322-328 C. proc. civ., revizuirea reprezintă calea de atac ce are ca obiect cererea adresată, de regulă, instanţei care a pronunţat hotărârea atacată cu scopul de a o retracta, în considerarea unor erori involuntare săvârşite la pronunţarea acesteia.
Motivele pentru care revizuirea unei hotărâri poate fi solicitată au fost expres şi limitativ prev. de art. 322 C. proc. civ. În speţă revizuienta a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ.
Din formularea motivului reglementat de art. 322 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. rezultă că legiuitorul a dorit să înlăture, pe calea revizuirii elementele contradictorii din dispozitivul hotărârii, pentru a face astfel posibilă punerea lui în executare silită, în literatură exemplificându-se imposibilitatea admiterii concomitente a acţiunii în revendicare imobiliară şi a cererii reconvenţionale prin care s-a solicitat să se constate dobândirea proprietăţii bunului prin prescripţie achizitivă.
Rezultă deci că acest motiv de revizuire vizează dispoziţii potrivnice, nu ambigue sau insuficiente, existente în dispozitiv sau situaţia când există contrarietate între „considerentele” şi „dispozitivul” hotărârii.
În cauză revizuienta a invocat prevederile legale menţionate anterior, susţinând că instanţa de recurs a respins petitul principal al acţiunii introductive – obligarea angajatorului la plata daunelor materiale – şi a admis un petit subsidiar ce nu a avut o existenţă de sine stătătoare (a cărui acordare era condiţionată numai de încuviinţarea petitului principal) , respectiv obligarea pârâtei la plata daunelor morale, ceea ce nu se încadrează în motivul prev. de art. 322 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.
Motivul de revizuire reglementat de prev. art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. vizează inadvertenţele dintre obiectul pricinii deduse judecăţii – în baza principiului disponibilităţii – şi ceea ce instanţa a hotărât, între ceea ce s-a cerut şi ceea ce s-a pronunţat, deşi nu s-a cerut (extra petita ) ; nu s-a pronunţat, deşi s-a cerut (minus petita) ; s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita) , apreciindu-se că instanţa nu s-a pronunţat omnia petita.
Din cuprinsul cererii introductive şi din examinarea dispozitivului hotărârii supuse revizuirii rezultă că susţinerile formulate nu întrunesc cerinţele expres şi limitativ prevăzute de textul legal analizat, întrucât în cauză au fost respectate cerinţele art. 129 alin. 6 C. proc. civ., daunele morale fiind pretinse de reclamantă, iar instanţa s-a pronunţat asupra tuturor petitelor acţiunii.
Pentru considerentele expuse s-a apreciat ca neîntemeiată cererea de revizuire, urmând a fi respinsă.
