Prin sentinţa civilă 813/04.06.2008 pronunţată de Tribunalul Iaşi a fost admisă contestaţia formulată de contestatoarea H.P. în contradictoriu cu intimata Casa Judeţeană de Pensii I. A fost anulată decizia nr. (...) /12.02.2008 emisă de intimată. A fost obligat intimata să emită în folosul contestatoarei o nouă decizie de pensie prin care, la stabilirea drepturilor de pensie, să fie luat în considerare sporul de vechime astfel cum este prevăzut în adeverinţa 615/19.05.2005 emisă de S.C. „U.” S.A. Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin decizia nr. (...) /12.02.2008 emisă de intimata Casa Judeţeană de Pensii I, contestatoarea H.P. a fost înscrisă la pensie pentru munca depusă şi pentru limită de vârstă, drepturile de pensie fiind stabilite începând cu data de 1.02.2008 pentru un stagiu total de cotizare realizat de 39 ani, 4 luni şi 22 zile.
Din cuprinsul adeverinţei nr. 615 RU/19.05.2005 eliberată de S.C. „U.” S.A. rezultă sporul de vechime în muncă de care a beneficiat contestatoarea în perioada 1.04.1979-1.04.1992. Din cuprinsul documentaţiei care a stat la baza emiterii deciziei contestate, respectiv din tabelul cu date privitoare la activitatea în muncă, rezultă că pentru perioada anterioară datei de 1.04.1992, la stabilirea drepturilor de pensie intimata a luat în considerare sporul de vechime în procentele prevăzute la art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000.
Potrivit dispoziţiile art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, pentru perioada 1.03.1970-1.09.1983, sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor anuale este următorul: 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani, 5% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani, 7% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 de ani şi 10% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani. Potrivit aceluiaşi text de lege, pentru perioada 1.09.1983-1.04.1992, sporul de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor anuale este de 3% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 3-5 ani, de 6% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 5-10 ani, de 9% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 10-15 ani, de 12% pentru o vechime în muncă totală cuprinsă între 15-20 de ani şi de 15% pentru o vechime în muncă totală de peste 20 de ani.
S-a mai reţinut de către instanţă că prin acest text de lege [art. 164 alin. (3) ] legiuitorul a intenţionat să vină în sprijinul persoanelor care, anterior datei de 1.04.1992, au obţinut spor de vechime în muncă, însă nu pot face dovada, cu însemnări în carnetul de muncă sau cu adeverinţă, a sporului de care au beneficiat. Astfel, art. 164 alin. (3) are în vedere doar ipoteza în care nu se poate face dovada sporului de vechime realizat în perioada anterioară datei de 1.04.1992. În situaţia în care însă, printr-o adeverinţă se dovedeşte că sporul de vechime a fost mai mare decât cel prevăzut de art. 164 alin. 3, aceste adeverinţe trebuie luate în calcul la stabilirea drepturilor de pensie. Această opinie a fost exprimată de altfel şi prin decizia nr. 1233/20.12.2007 a Curţii Constituţionale.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat că în mod greşit intimata, la stabilirea drepturilor de pensie, a luat în considerare sporul de vechime în procentele prevăzute de art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 şi nu sporul de vechime aşa cum este precizat în adeverinţa nr. 615 RU/19.05.2005 eliberată de S.C. „U.” S.A.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii I,
considerând-o nelegală şi susţinând că tribunalul a reţinut prin sentinţa pronunţată o altă situaţie de fapt decât cea care rezultă din interpretarea corectă a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
A arătat recurenta că sporul de vechime a fost luat corect în calcul, conform art. 164 din Legea nr. 19/2000, şi în baza programului informatic careasigură evidenţierea unitară pentru toţi angajaţii din sistemul public până la data de 1.04.2001.
Mai susţine recurenta că data de început pentru acordarea sporului de vechime nu este 1.04.1974 ci 1.10.1974, după terminarea cursurilor de calificare şi, ca atare, prin adeverinţa 615/19.05.2005 s-a evidenţiat eronat sporul de 3% începând cu 1.04.1979.
În drept, recursul nu a fost motivat, însă criticile formulate pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata H.P. nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele de recurs invocate, probatoriul administrat şi dispoziţiile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat.
Aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, art. 164 (3) din Legea nr. 19/2000 prevede că la determinarea punctajelor anuale, pe lângă salarii, se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înregistrate în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi conform legislaţiei în vigoare.
După cum a decis şi Curtea Constituţională prin decizia 1233/20.12.2007 acest text de lege are însă în vedere doar ipoteza când partea interesată nu poate face dovada drepturilor obţinute, în acest caz luându-se automat în calcul procentele prevăzute de textul de lege pentru sporul de vechime în muncă, aşa cum de altfel prevede şi Anexa la O.U.G. nr. 4/2005 pct. I alin. (1) .
Totodată, conform dispoziţiile art. 4 (3) din O.U.G. nr. 4/2005, actualizată, angajatorii poartă întreaga răspundere cu privire la valabilitatea şi corectitudinea adeverinţelor întocmite.
Or, din conţinutul adeverinţei nr. 615/19.05.2005 (fila 81 dosar fond) rezultă că fostul angajator a certificat prin reprezentanţii legali că intimata H. P. a beneficiat de sporul de vechime de 3% în perioada 1.04.1979-1.11.1983, spor ce nu a fost inclus în salariu iar din carnetul de muncă (fila 88 dosar fond) rezultă că data de început a activităţii a fost 1.04.1974, intimata fiind „angajată prin concurs cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată”. În acest context sunt nefondate susţinerile recurentei potrivit căreia activitatea ar fi început la data de 1.10.1974 şi că adeverinţa sus-menţionată ar conţine date eronate.
Nici împrejurarea că programul informatic de calcul al pensiilor respectă litera Legii nr. 19/2000 luând în considerare în mod egal pentru toţi angajaţii nivelurile sporului de vechime prevăzute de art. 164 (3) din Legea nr. 19/2000 nu poate fi reţinută, atât în considerarea celor anterior expuse cât şi a faptului că pentru veniturile realizate (inclusiv sporul de vechime începând cu data de 1.04.1974) s-au virat integral contribuţiile de asigurări sociale la buget în conformitate cu legislaţia în vigoare la momentul respectiv.
Faţă de cele reţinute, Curtea, în baza dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul şi va menţine sentinţa Tribunalului Iaşi.
OPINIE SEPARTĂ:
Prin sentinţa civilă nr. 813 din 4.06.2008 a Tribunalului Iaşi, s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea H.P. împotriva deciziei nr. (...) /12.02.2008 a Casei Judeţene de Pensii I, intimata fiind obligată să emită o nouă decizie prin care să ia în considerare sporul de vechime prevăzut în adeverinţa nr. 615 RU/19.05.2005 emisă de S.C. „U.” S.A. pentru perioada 1.04.1979-1.04.1992.
Consider că în mod greşit prima instanţă a reţinut că legiuitorul a considerat necesară luarea în considerare a sporului de vechime în procentele prevăzute de dispoziţiile art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 doar pentru persoanele ce nu pot face dovada acestuia cu însemnări în carnetul de muncă sau adeverinţe.
Art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 prevede în mod expres care sunt sporurile de vechime care se utilizează la stabilirea punctajelor anuale, în mod diferenţiat pentru perioadele: 1 martie 1970-1 septembrie 1983 şi 1 septembrie 1983-1 aprilie 1992, precizându-se în alineatul următor că, pentru perioada de după 1 aprilie 1992, sporul de vechime utilizat la stabilirea punctajelor anuale este cel stabilit în carnetul de muncă.
Nu se poate reţine astfel intenţia legiuitorului de a fi utilizate sporurile de vechime în procentele precizate de dispoziţiile art. 164 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 doar pentru persoanele ce nu pot face dovada acestora cu menţiunile efectuate în carnetele lor de muncă sau prin adeverinţe eliberate de către angajator.
Acolo unde legiuitorul a intenţionat să acorde un beneficiu persoanelor care se află în imposibilitate de a dovedi anumite drepturi de care au beneficiat în perioada în care au avut calitatea de salariaţi, a prevăzut în mod expres că doar pentru aceştia drepturile de pensie vor fi stabilite prin luarea în considerare a unor drepturi salariale minime, în cazul celorlalte persoane fiind valorificate drepturile ce rezultă din carnetul de muncă sau adeverinţe.
De exemplu, art. 161 alin. (2) din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 19/2007, prevede că, în condiţiile în care, pentru o anumită perioadă, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare ale acestora. În caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe ţară, în vigoare în perioada respectivă.
Pentru aceste motive, consider că recursul formulat de Casa Judeţeană de Pensii I în cauză este fondat.
Judecător M.C.
