s Salariații vor obține acces la datele din Revisal abia din 2025
14 Septembrie 2022

Salariații vor obține acces la datele din Revisal abia din 2025

 

Cu toate că încă din luna mai a acestui an a fost oficializată o legea care introducea posibilitatea salariaților de a-și accesa propriile date din registrul general de evidență a salariaților (prin portalul Reges sau aplicația Revisal), legea nr. 144/2022 pentru modificarea și completarea art. 34 din Legea nr. 53/2003 va începe să-și produca efectele de abia prin 2025.

Chiar dacă procedura este disponibilă, adică angajații ar putea avea acces la Revisal, implicit să-și descarce și tiparească un extras din Revisal pentru a-și demonstra vechimea în muncă și/sau în specialitate, se pare că lucrurile nu vor fi puse în aplicare prea curând.  Moticul ar fi nevoia implementării unui sistem informatic nou, iar până acesta va fi operațional, salariații vor putea obține adeverințele de vechime ca și până acum. Mai exact prin depunerea unei cereri scrise de către salariat, la inspectoratele teritoriale de muncă, care vor elibera, un extras din registru în termen de cel mult 15 zile după plata tarifului de 20 lei/document.

Sursa: https://legislatiamuncii.manager.ro/

Contor: 331 afișări

Gîlcă Costel, 14 septembrie 2022 21:05

Calificativ

Comentarii

Comentarii
 
banner
banner

Abonare newsletter

Promoții

banner