s
Senatorii au adoptat în ședința din 9 aprilie actul normativ de modificare a Legii 85/2005 privind statutul cadrelor militare, retrimis în Parlament, pentru reexaminare, de către președintele Traian Băsescu. Potrivit actului normativ, militarii pot fi menținuți în activitate după împlinirea vârstei de pensionare până la vârsta de 60 de ani, cu aprobarea conducerii instituției, în funcție de nevoile de încadrare.
În ședința de marți, 26 martie 2013, Camera Deputaților a reexaminat Legea privind statutul cadrelor militare, la cererea președintelui Băsescu, și a adoptat cu 302 voturi "pentru", 2 "împotrivă" și 13 abțineri, raportul Comisiei de apărare care stabilește că generalii pot rămâne în sistem până la 60 de ani, cu aprobarea șefului unității. Senatul este însă cameră decizională în acest caz.
Președintele Traian Băsescu a trimis joi Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Principala prevedere a legii este condiționarea de aprobarea anuală a conducătorului instituției în care activează menținerea în funcție a cadrelor militare, inclusiv generalii și amiralii, după împlinirea vârstei standard de pensionare (care la nivelul lunii martie 2013 este de 55 ani și 6 luni) până la vârstă de 60 de ani.
Președintele României a cerut reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgenţă a Guvernului nr. 23/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, precum şi prorogarea termenului prevăzut la Articolul III din Titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Preşedintele României a trimis Parlamentului cererea de reexaminare a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor.
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu a transmis Parlamentului cererea de reexaminare asupra Legii privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă. Șeful statului cere respectarea principiului bicameralismului şi a dispoziţiilor constituţionale referitoare la competenţele stabilite pentru cele două Camere în procesul de adoptare.
Vineri, 9 noiembrie 2012, Uniunea Națională a Barourilor din România a publicat cererea de trimitere spre reexaminare a proiectului de Lege PL-x nr. 436/2012, având ca obiect Propunerea legislativă privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cerere transmisă Preşedintelui României, Traian Băsescu.
În cadrul ședinței de luni, 15 octombrie, deputaţii din Comisia de învăţământ au decis cu 15 voturi "pentru" şi un vot "împotrivă", respingerea cererii de examinare adresată Parlamentului de preşedintele Traian Băsescu cu privire la Ordonanţa de Urgenţă 73/2010, prin care se introduce Bacalaureatul profesional, după cum relatează Mediafax.