s
În lumina dispozițiilor Codului muncii (art. 45-47), detașarea constă în schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziția angajatorului la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări in interesul acestuia. În ce privește detașarea personalului din instituțiile publice, vom avea însă în vedere și dispozițiile HG 1860/2006 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului.
Potrivit art. 145 alin. 2 Codul muncii, durata efectivă a concediului de odihnă anual se stabilește în contractul individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective aplicabile, și se acordă proporțional cu activitatea prestată într-un an calendaristic. Interpretând restrictiv, s-ar putea deduce că, dat fiind că în perioada concediului de maternitate salariata nu prestează activitate, aceasta nu ar mai avea dreptul la concediul de odihnă anual.
Astfel cum se prevede în mod expres la art. 129 Codul muncii, norma de muncă exprimă cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea operațiunilor sau lucrărilor de către o persoană cu calificare corespunzătoare, care lucrează cu intensitate normală, în condițiile unor procese tehnologice și de muncă determinate. Norma de muncă cuprinde timpul productiv, timpul pentru întreruperi impuse de desfășurarea procesului tehnologic, timpul pentru pauze legale în cadrul programului de muncă.
Sunt situații în care contractul individual de muncă încetează în temeiul altor norme de drept decât cele înscrise în Codul muncii, dar care se regăsesc în legi speciale.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prevede, la articolul 118 situațiile în care pensia poate fi cumulată cu venitul salarial.
Ca expresie a libertății muncii, articolul 35 din Codul muncii dispune că orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea. Legea 53/2003 reglementează deci cumulul de funcții în temeiul mai multopr contracte individuale de muncă, indiferent de tipul lor (pe durată nedeterminată, determinată sau cu timp integral ori parțial, cu excepția contractului de ucenicie la locul de muncă).
În situația în care o persoană a desfășurat activitate și pe teritoriul Republicii Moldova, devin aplicabile prevederile Acordului dintre România și Republica Moldova în domeniul securității sociale, semnat la București la 27 aprilie 2010 și ratificat prin Legea nr. 130 din 23 iunie 2011.
Diurna este un beneficiu acordat personalului autorităților și instituțiilor publice, indiferent de finanțarea acestora, pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în cadrul localității, în interesul serviciului, dar și personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar. Legislația însă reglementează expres situația personalului din instituțiile publice, astfel că se ridică problema de a ști cum și mai ales în ce cuantum se acordă diurna în mediul privat.
Începând cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, nu mai este necesară învestirea cu formulă executorie a hotărârilor judecătorești sau a oricăror altor înscrisuri ce constituie titlu executoriu.
Metodologia de întocmire și completare a registrului general de evidență a salariaților, înregistrările care se efectuează, precum și orice alte elemente în legătură cu acesta sunt reglementate prin H.G. 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților.Întrebarea la care angajatorii au avut nevoie de un răspuns a fost cine poate opera în REVISAL, dacă este necesar să angajeze o persoană specializată în domeniul resurselor umane sau poate îndeplini această sarcină oricare dintre salariați.
Potrivit dispozițiilor art. 149 din Legea nr. 263/2010, deciziile de pensie emise de casele teritoriale de pensii și de casele de pensii sectoriale pot fi contestate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Contestații respectiv la comisiile de contestații care funcționează în cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații. Același act normativ prevede și faptul că, în termen de 45 de zile, comisia de contestatții trebuie să răspundă contestației ce i-a fost adresată, pensionarul urmând să atace hotărârea pronunțată. În practică însă, din varii motive, comisia de contestații nu răspunde în termenul legal, astfel că se pune problema în ce măsură este prematură/ inadmisibilă o cerere de chemare în judecată prin care se cere anularea deciziei de pensionare, în lipsa unei soluții pronunțată de comisia de contestații.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 19/2011 a statuat că „formele de retribuire obținute în acord global, prevăzute de art. 12 alin. 1 lit. a) din Legea retribuirii după cantitatea și calitatea muncii nr. 57/1974, vor fi luate în considerare la stabilirea și recalcularea pensiilor din sistemul public, dacă au fost incluse în salariul brut și, pentru acestea, s-a plătit contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii.”
Potrivit art. 76 litera d) din Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris și trebuie să conțină în mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de priorități, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai în cazul concedierilor colective. În ciuda acestor prevederi exprese, sunt instanțe care apreciază că astfel de criterii trebuie avute în vedere de angajator chiar și în ipoteza unei concedieri individuale întemeiate pe dispozițiile art. 65 Codul muncii.
Accidentul de muncă este, potrivit dispozițiilor art. 5 litera g) din Legea nr. 319/2006, vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces. În măsura în care accidentul de muncă s-a produs ca urmare a conduitei angajatorului, care nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de lege pentru asigurarea sănătății și securității în muncă, poate fi antrenată răspunderea patrimonială a acestuia, cu îndeplinirea anumitor condiții.
Plata salariului prin virament bancar este doar o posibilitate, iar nu o obligație, atât pentru angajator, cât și pentru salariat. În practică, însă se întâmplă ca adeseori angajatorii sa impună (chiar dacă indirect) salariaților să accepte o astfel de modalitate de plată.
Potrivit dispozițiilor OUG 158/2005, persoanele asigurate pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, au dreptul, în condițiile ordonanței de urgență, pe perioada în care au domiciliul sau reședința pe teritoriul României, la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege. Problema care se ridică este ce se întâmplă în cazul în care o persoană are mai multe contracte individuale de muncă, cu mai mulți angajatori?
Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă prevede posibilitatea angajatorilor societăţi comerciale, regii autonome, societăţi şi companii naţionale, instituţii din sectorul bugetar, unităţi cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă, să utilizeze bilete de valoare sub forma tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă. Legea prevede, așadar, posibilitatea angajatorului de a acorda salariaților săi tichete de creșă, iar nu o obligație.
Potrivit dispozițiilor art. 356 din Legea nr. 1/2011, a educației naționale, statul sprijină dreptul la învăţare pe tot parcursul vieţii prin acordarea sumei reprezentând echivalentul în lei a 500 euro, calculat la cursul de schimb leu/euro comunicat de Banca Naţională a României şi valabil la data plăţii, fiecărui copil cetăţean român, la naşterea acestuia. Suma este acordată în scop educaţional în beneficiul titularului, din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Decizia de concediere este un act unilateral ce emană de la angajator, act care însă nu are caracter jurisdicțional. Astfel, angajatorul poate să revoce măsura concedierii ca urmare a unei sesizări (chiar și din partea salariatului) că decizia sa este netemeinică și nelegală.
Potrivit dispozițiilor art. 76 litera a) Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea. Prevederea are caracter imperativ, nemotivarea în fapt a deciziei de concediere atragând nulitatea acesteia. Întrebarea care se degajă este care constituie, în esență, motivul de fapt al concedierii salariatului, pe care angajatorul trebuie să îl precizeze în mod obligatoriu (sub sancțiunea anulării deciziei față de dispozițiile art. 76 lit. a) Codul muncii) în decizia de concediere- desființarea postului sau motivele de natură economică, tehnologică, organizatorică, etc.?
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10 din 31 decembrie 1999 a concediului paternal, tatăl copilului nou-născut are dreptul la un concediu paternal de 5 zile lucrătoare, în condiţiile prevăzute de lege.
Cele două condiții impuse cu necesitate de art. 65 din Codul muncii sunt desființarea efectivă a postului, respectiv existența unei cauze reale și serioase.
Niciun text de lege nu impune îndeplinirea unor formalități sau depunerea de înscrisuri suplimentare, în afara cererii depusă la angajator, cerere însoțită de livretul de familie sau de certificatul de naștere al copilului.