s
Decizia de concediere este un act unilateral ce emană de la angajator, act care însă nu are caracter jurisdicțional. Astfel, angajatorul poate să revoce măsura concedierii ca urmare a unei sesizări (chiar și din partea salariatului) că decizia sa este netemeinică și nelegală.
Potrivit dispozițiilor art. 76 litera a) Codul muncii, decizia de concediere se comunică salariatului în scris şi trebuie să conţină în mod obligatoriu motivele care determină concedierea. Prevederea are caracter imperativ, nemotivarea în fapt a deciziei de concediere atragând nulitatea acesteia. Întrebarea care se degajă este care constituie, în esență, motivul de fapt al concedierii salariatului, pe care angajatorul trebuie să îl precizeze în mod obligatoriu (sub sancțiunea anulării deciziei față de dispozițiile art. 76 lit. a) Codul muncii) în decizia de concediere- desființarea postului sau motivele de natură economică, tehnologică, organizatorică, etc.?
Prezentăm în premieră prima decize de conceriere care datează din 1879. Se remarcă similitudinea între forma deciziei reglementate de actualul Cod al muncii, şi forma deciziei din 1879.