s
Prin cererea înaintată la data de 13 iulie 2007 la Tribunalul Mureş, reclamanta N. S. a chemat în judecată pârâţii Primarul comunei D. de K., judeţul M, Consiliul local al comunei D. de K., Comuna D. de K., solicitând anularea dispoziţiilor prin care s-a dispus desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei, reîncadrarea acesteia în postul avut anterior, obligarea Primarului comunei D. de K. la plata drepturilor salariale calculate de la data de 31.05.2007 şi până la reintegrarea efectivă în muncă, în cuantum indexat, majorat şi reactualizat precum şi la plata indemnizaţiei de concediu pe anul 2007 şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat. Reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată.
Concedierile pe motive economice sunt posibile în cazul în care compania doreşte o reorganizare, condiţia principală fiind ca reorganizarea să fie determinată de necesitatea protejării competitivităţii companiei.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, reclamantul G.D.D. a chemat în judecată Consiliul local P, solicitând să se constate nulitatea absolută a actului adiţional nr. 8/18.01.2008 la contractul individual de muncă şi repunerea părţilor în situaţia anterioară. În motivarea cererii sale, reclamantul a susţinut că este salariat al pârâtei, având funcţia de agent prestări servicii în cadrul formaţiei marketing şi relaţii cu publicul. La data de 21.01.2008 i s-a comunicat actul adiţional menţionat, prin care a luat la cunoştinţă că, începând cu data de 21.01.2008, se modifică încadrarea sa, din agent prestări servicii, în mecanic utilaje şi locul său de muncă la secţia muncitori.
Articolul L.1222 din Codul Muncii francez prevede că informaţiile solicitate pentru un angajat nu pot avea altă finalitate decât aceea a aprecierii competenţelor sale profesionale. Evaluatorii nu trebuie să ceară informaţii legate de viaţa privată a angajaţilor. Datele colectate se pot referi la identitatea lor, instruire, managementul carierei, evaluarea profesională sau validarea experienţei anterioare.
Un salariat, angajat în calitate de „muncitor de curăţenie”, şi-a pierdut permisul de conducere pentru cumul de puncte. În aceste condiţii, angajatorul său l-a concediat pe motiv de abatere gravă, acesta neputând conduce vehicul pus la dispoziţie pentru a-şi desfăşura activitatea. Judecătorii amintesc faptul că un motiv legat de viaţa personală a anagajatului nu poate, în principiu, să justifice o concediere pe bază disciplinară, cu excepţia cazului în care angajatul încalcă o obligaţie care derivă din contractul său de muncă.
O pensie complementară pentru limită de vârstă plătită unui partener care a încheiat o uniune consensuală, inferioară celei acordate în cadrul unei căsătorii, poate constitui o discriminare pe baza orientării sexuale. Situaţia se justifică în cazul în care parteneriatul este rezervat unor persoane de același sex și se află într-o situație juridică și de fapt comparabilă cu cea a căsătoriei.
În 28 aprilie 2011, Curtea de Casaţie a deliberat în cauza nr. 10-13.979, având ca obiect sesizarea unui angajat concediat după refuzul acceptării unei sancţiuni disciplinare. Înainte de a continua cu decizia de demitere, un angajator a convocat salariatul la o ultimă întrevedere. În urma întâlnirii, acesta a revenit asupra deciziei iniţiale de concediere şi i-a propus angajatului o retrogradare pe motive motive disciplinare, cerându-i să semneze o modificare a contractului de muncă prin care se confirma noua sa poziţie. Salariatul a refuzat să semneze acest act adiţional, dar şi-a continuat activitatea în funcţie de noile atribuţii pe care le refuzase. Ca urmare a refuzului de a semna avizul, persoana a fost concediată pe motive disciplinare.
În deciziile luate în două cauze din 28 aprilie (nr.09-40464 si nr.09-72165), Camera socială a Curţii de Casaţie franceze a precizat, în sensul articolului L.1242-1210 din Codul Muncii, referitor la perioada de probă pentru contractul de muncă cu durată determinată, că orice perioadă de probă, indiferent dacă este exprimată în zile, săptămâni sau luni trebuie dedusă în zile calendaristice, cu excepţia cazului unei dispoziţii contractuale diferite.
În şedinţa din 9 mai 2011, ICCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti. Prin decizia nr. 6 din dosarul nr. 5/2011 s-a stabilit că dispoziţiile art. 74 alin.1 lit. d din Codul Muncii, privind conţinutul deciziei de concediere, nu se aplică în situaţia în care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, în temeiul art. 65 din Codul Muncii. După redactarea considerentelor şi semnarea deciziei, aceasta se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Codul francez al muncii interzice concedierea unui salariat, mai ales pe motive care ţin de sănătatea acestuia, dar nu se opune situaţiei obiective în care activitatea unei întreprinderi este perturbată de lipsa prelungită sau de absenţele repetate ale unui angajat.Totuşi, angajatorul trebuie să facă dovada existenţei unui motiv real şi suficient de puternic pentru înlocuirea permanentă a angajatului, respectiv încadrarea pe postul în cauză a unei alte persoane.
În cauza nr. 09-66.818 din 6 aprilie 2011 a Camerei sociale a Cour de cassation, o persoană angajată ca inginer a fost pusă de către angajatorul său în situaţia reevaluării atribuţiilor îndeplinite. Angajatul a refuzat, deoarece a simiţit măsura ca reprezentând o retrogradare. În aceste condiţii, angajatorul a decis să îl concedieze pe motiv de abatere gravă.
Laura Codruţa Kovesi, Procurorul General al României, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu un recurs în interesul legii, în condiţiile constatării că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la „ aplicabilitatea prevederilor art. 74 alin.1 lit. d) din Codul muncii în cazul concedierilor din motive care nu ţin de persoana salariatului, în temeiul dispoziţiilor art. 65 din Codul muncii ”.
Cauza 363/08 privind litigiul între doamna Slanina, resortisantă austriacă divorţată care şi-a transferat domiciliul în Grecia, pe de o parte, şi Unabhängiger Finanzsenat, Außenstelle Wien, pe de altă parte, cu privire la recuperarea alocaţiilor familiale şi a creditelor fiscale percepute de persoana în cauză în Austria pentru fiica sa.
Cauza C‑429/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare cu privire la interpretarea Directivei 2003/88/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, formulată în temeiul articolului 234 CE de Verwaltungsgericht Halle (Germania), prin decizia din 30 septembrie 2009, primită de Curte la 30 octombrie 2009, în proceduraGünter FußîmpotrivaStadt Halle.
Cauza C‑379/09, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare în ceea ce priveşte interpretarea articolelor 45 TFUE și 48 TFUE. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Maurits Casteels, cetățean belgian, pe de o parte, și sucursala, cu sediul în Bruxelles (Belgia), a British Airways plc, societate de drept britanic, pe de altă parte, cu privire la drepturile persoanei în cauză la pensie suplimentară.
Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolelor 8a și 9 din Directiva 80/987/CEE a Consiliului din 20 octombrie 1980 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvabilității angajatorului (JO L 283, p. 23, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 197), în versiunea modificată prin Directiva 2002/74/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002.
În cauzele conexate C‑395/08 și C‑396/08, având ca obiect cereri de pronunțare a unor hotărâri preliminare formulate în temeiul articolului 234 CE de Corte d’appello di Roma (Italia), prin deciziile din 11 aprilie 2008, primite de Curte la 12 septembrie 2008 a avut în vedere: Directiva 97/81/CE – Acordul‑cadru privind munca pe fracțiune de normă – Egalitate de tratament între lucrătorii pe fracțiune de normă și lucrătorii cu normă întreagă – Calculul vechimii în muncă impuse în vederea obținerii unei pensii pentru limită de vârstă – Excluderea perioadelor nelucrate – Discriminare.
În cauza C‑149/10 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Dioikitiko Efeteio Thessalonikis (Grecia), prin decizia din 15 martie 2010, primită de Curte la 29 martie 2010, aceasta s-a pronunşat cu privire la: Politica socială – Directiva 96/34/CE – Acord‑cadru privind concediul pentru creșterea copilului – Interpretarea clauzei 2 punctul 1 din acordul‑cadru – Beneficiarul dreptului la concediu pentru creșterea copilului – Concediul pentru creșterea copilului în cazul nașterii de gemeni – Noțiunea «naștere» – Luare în considerare a numărului de copii născuți – Principiul egalității de tratament.
Prin cauzele conexate C‑444/09 și C‑456/09 au fost formulate două litigii între doamna Gavieiro Gavieiro și, respectiv, doamna Iglesias Torres, pe de o parte, și Consellería de Educación e Ordenación de la Xunta de Galicia (Departamentul pentru educație și universități din cadrul administrației Comunității autonome Galicia, denumit în continuare „Consellería”), pe de altă parte, în legătură cu refuzul acesteia din urmă de a acorda cu efect retroactiv un spor de vechime trienal.
În şedinţa din 4 aprilie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în fiecare dintre cauze, a soluţionat un număr de patru recursuri în interesul legii, fiind pronunţate următoarele soluţii.